În familia romană autoritatea tatălui era – cel puţin în perioada Republicii – nelimitată şi absolută. Tatăl avea drept de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi copiilor săi, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi. Treptat-treptat, aceste drepturi tiranice au dispărut; dar până în secolul I d. Hr. soţul mai avea încă dreptul, în anumite cazuri, să-şi ucidă soţia; iar până în preajma anului 400 d. Hr. putea să-şi repudieze copiii nou-născuţi, expunându-i şi părăsindu-i în stradă; sau, mai târziu, să-i vândă (dar numai în afara Romei, ca sclavi).
Abia în secolul I î. Hr., soţia romană a ajuns să fie respectată mai mult decât era femeia în societatea greacă. În Roma antică în şcolile elementare fetele învăţau alături de băieţi; mai târziu, fetele din familiile bogate învăţau cu un preceptor literatura latină şi greacă, studiau muzica şi dansul. După căsătorie, femeia romana putea ieşi singură, la vizite sau după cumpărături, şi chiar să-şi însoţească soţul la ospeţe.
