de Vasile Alec
S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,
S-au dus zilele Babei și noptile vegherii.
Câmpia scoate aburi, pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde,
Prin rápi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute șopotind,
Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.
0, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde!
În câmpul vested iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,
și sub a lui povară il pleacă-ncetinel.
Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
Un gândăcel, un flutur, un clopotel in floare,
După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce in sufletul uimit!


transcrie din textul dat
Un epitet
o personificare
o invesiune
o enumerație​