Shakespeare a structurat Romeo și Julieta in intervale de comedie care se intersectează abrupt cu cele de tragedie. De asemenea, momentele de speranță și cele de disperare se succed și ele într-un șir neașteptat care ține publicul în suspans.
Shakespeare se folosește și de conflicte secundare pe lângă conflictul principal pentru a pune în evidență personajele și a consolida ideea că relația de iubire protagoniștilor e una specială și diferita de, spre exemplu infatuarea lui Romeo fata de Rosalinde sau Infatuarea lui Paris față de Julieta care nu sunt reciproce.
Shakespeare asigura astfel maximul de drama al sfârșitului tragic în ciuda iluziei de speranță și a iubirii adevărate dintre protagoniști.
