Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam ca mă
înșală. Din cauza asta, nici nu puteam să-mi dau examenele la vreme. Imi petreceam timpul
spionându-i prieteniile, urmărind-o, facând probleme insolubile din interpretarea unui
gest, din nuanța unei rochii și din informarea lăturalnică despre cine știe ce vizită la
vreuna dintre mătușile ei. Era o suferință de neînchipuit, care se hrănea din propria ei
substanță.
Ne luasem din dragoste, săraci amândoi, după rendez-vous-uri din ce în ce mai dese pe
sălile Universității și după lungi plimbări pe jos, prin toate cartierele pavate cu asfalt ale
capitalei, care erau și cele mai singuratice, pe atunci. După nunta noastră, care a fost
într-un anumit fel tăinuită, mi-a murit un unchi considerabil bogat, a cărui avere împărțită
în cinci părti de nepot a putut să însemne pentru fiecare o adevarată răsturnare socială.
Cu ochii mari, albaştri, vii ca niște întrebări de cleștar, cu neastâmpărul trupului
tânăr, cu gura necontenit umedă și fragedă, cu o inteligență care irumpea, izvorâtă tot
atât de mult din inima cât de sub frunte, era, de altfel, un spectacol minunat.

4. Explică, într-un enunț, semnificația comparației „ca niște întrebări ".
​