Titlul poeziei, este un simbol al nostalgiei infinitului, al dorului nemărginit, al iubirii duse dincolo de limitele timpului. În folclorul românesc, floarea albastră este „floarea de nu-mă-uita”, din această perspectivă titlul sugerând infinitul amintirilor, făcând legătura între clipă şi eternitate.
La Eminescu "floarea",care intruchipeaza viata, gingasia, frumosul, este simbolul prezentei feminine ideale; epitetul cromatic "albastra" inglobeaza spatiul infinit, cerul si marea, proiectand iubirea in eternitate.
