3. Identifică interjecţiile din fragmentele date și indică
felul fiecăreia.

Salut!
Interjecția este partea de vorbire neflexibilă (nu se declină), care exprimă senzații, stări sufletești, zgomote din natură sau îndemnuri.
1. După semnificație:
2. După formă
*** Mai există și interjecții predicative care pot forma singure o propoziție: hai, iată, uite etc.
___________
a. „DANDANACHE (care a ascultat cu multă atenție):
Așa e, bini ziți puicusorule... bată-vă sănătatea
să vă bată... pardon... stii eu... de pe
drum (serios) fă-ți idee d-ta: ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoțeii... îmi țiuie grozav...“
I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută
b. „LENUȚA: [...] Tii, de când caut eu panglica asta... Dar cui să-i dea în gând că e cu cuțitele și furculițele. [...] Și-acum, mâncați frumos... Aoleu, pâinea! Unde păcatele* o fi pâinea?
PUIA (I‑arată spre masa cu patefonul):Uite-o colo, după patefon.
LENUȚA: Așa e, uitasem. (Puiei.) Vasăzică i-ai dat de urmă, zgripțuroaică? A, nu poate omul să ascundă nimic de voi în casa asta!“
„unde păcatele” este o locuțiune interjecțională, adică grupul unitar de cuvinte care se comportă în propoziție ca o interjecție;
Al. Kirițescu, Florentina
c. „DOICA
Iată
Acest inel din parte-i! E târziu.
Nu pierde vremea!
ROMEO
Ah! Acest inel
Îmi dă-ndărăt curajul ce-mi pierise!
LORENZO
Hai, du-te! Noapte bună!“
William Shakespeare, Romeo și Julieta,
traducere de Virgil Teodorescu