După ce am luat diploma de studii universitare, şedeam la gazdă la o bătrînă. Ea era cumsecade,
în casă era liniştite. Fără grijile diplomelor, în timpul liber, citeam pentru mine, de plăcere. Bătrîna
era intrigată: nu făceam gălăgie, nu aduceam oaspeţi. Şedeam ziua în casă şi citeam.
- Dragă, zicea ea, n-ai dumneata frate, prieteni care să te vadă?
- Am, dar este voie să vină aici?
- Da. Mai vorbeşti, mai petreci timpul cu tinerii. A mai locuit odată la mine un băiat, tare
mai era vesel, cînta şi vorbea toată ziua.
- Eu sînt ocupat!
- Poate eşti bolnav?
- Sînt sănătos!
Altă dată îmi zice:
- Ai să dai examenele şi n-ai să mai ai griji.
- Eu am terminat studiile demult! Sînt deja profesor.
- Grea meserie este şi profesoratul acesta dacă trebuie să citeşti mereu. Copiii citesc,
dumneata citeşti!
Într-o zi mi-a spus o vorbă memorabilă:
- Tot mai înveţi? Dacă zici că ai terminat studiile, de ce tot mai înveţi mereu? Nu-ţi ajunge
atîta şcoală? Clasele primare, gimnaziu, liceu…Mai pune-te şi dumneata pe trai că a trecut
vremea învăţăturii.
- Dacă eu nu învăţ, mătuşă. Eu citesc.
- Ei, citeşti! Dacă citeşti, nu înveţi?

Caracterizează-l, în patru enunţuri, pe tînăr în numele bătrînei.​