👤

dau coroana urgent va rog dun suflet




textul b. Cand ajunse viteazul nostru la palat imparatul cu voie buna sedea la masa, iara cioropina sta in capul mesei pe sapte perne.
Cum ajunse la imparat ii zise voinicul:
- Preainaltate imparate, am auzit ca oarecine s-ar fi laudat catre maria-ta ca el ar fi ucis pe balaur.
Nu e adevarat maria-ta, eu sunt acela care l-am omorat.
- Minti, mojicule, striga tiganul ingamfat si poruncea slujitorilor sa-l dea afara.
imparatul, care nu prea credea sa fi facut tiganul asta voinicie, zise:
- Cu ce poti dovedi zisele tale, voinicule?
- Zisele mele, raspunse viteazul, se pot dovedi prea bine, porunciti numai ca mai intai sa se caute daca capetele balaurului, care stau colea la iveala, au si limbile lor.
- Sa caute, sa caute, zise bahnita.
El insa o cam bagase pe manica, dara se prefacea ca nu-i pasa.
Atunci cautara si la nici unul din capete nu gasira limba, iara mesenii inmarmurira, caci nu stiau ce va sa zica asta.
tiganul, care o sfeclise de tot si care se caia de ce n-a cautat capetele in gura, mai nainte de a le aduce la imparatul, striga:
- Dati-l afara ca e un smintit si nu stie ce vorbeste.
imparatul insa zise:
- Tu, voinicule, va sa zica ne dai sa intelegem ca acela a omorat pe balaur care va arata
- Cine amageste, raspunse voinicul linistit sa-si ia pedeapsa.
El incepu apoi a scoate limbile din san si a le arata la toata adunarea







textul a. A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert.

        Fel de fel de fermecători fuseră aduÅŸi, însă rămaseră ruÅŸinaÅ£i cu vrajele lor cu tot.
        ÃŽn cele din urmă, dacă văzu împăratul că toate sunt în deÅŸert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soÅ£ie ÅŸi jumătate împărăţia sa acelui voinic, care va scăpa Å£ara de această urgie, ÅŸi dete în ÅŸtire la toată lumea hotărârea sa.
        Iară după ce se duse vestea în Å£ară, mai mulÅ£i voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă ÅŸi să mântuiască Å£ara de un aÅŸa balaur înfricoÅŸat. Ei se înÅ£eleseră între dânÅŸii ca să facă un foc la marginea cetăţii, care era mai apropiată de locul unde trăia balaurul, ÅŸi în care cetate era ÅŸi scaunul împărăţiei, ÅŸi acolo să stea să privegheze pe rând câte unul, unul, pe când ceilalÅ£i să se odihnească; ÅŸi ca nu cumva cela ce ar fi de pândă să doarmă ÅŸi să vie balaurul să-i mănânce d-a gata, făcură legătură ca cela care va lăsa să se stingă focul să fie omorât, drept pedeapsă dacă va dormi când ar trebui să fie deÅŸtept.

        Cu aceÅŸti voinici se întovărăşi ÅŸi un om verde, pui de român, ÅŸtii colea, care auzise de făgăduinÅ£a împăratului ÅŸi venise să-ÅŸi încerce ÅŸi el norocul.
        Porniră, deci, cu toÅ£ii, îşi aleseră un loc aproape de groapă ÅŸi se puseră la pândă.

        Pândiră o zi, pândiră două, pândiră mai multe zile, ÅŸi nu se întâmplă nimic. Iară când fu într-una din zile, cam după asfinÅ£itul soarelui, pe când era de rând viteazul nostru să pândească, ieÅŸi balaurul din groapă ÅŸi se îndreptă către voinicii cari dormeau pe lângă foc.

        Viteazului care priveghea, i se făcuse inima cât un purice, dară, îmbărbătându-se, se repezi, ÅŸi unde se aruncă, măre, asupra balaurului cu sabia goală în mână, ÅŸi se luptă cu dânsul, până îi veni bine ÅŸi hârÅŸt! îi taie un cap, hârÅŸt! ÅŸi-i mai tăie unul, ÅŸi aÅŸa câte unul, câte unul până îi tăie ÅŸase capete.
        Balaurul se zvârcolea de durere ÅŸi plesnea din coadă, de te lua fiori de spaimă, viteazul nostru însă se lupta de moarte ÅŸi obosise, iară tovarăşii săi dormeau duÅŸi.

        Dacă văzu el că tovarăşii săi nu se deÅŸteaptă, îşi puse toate puterile, se mai aruncă o dată asupra grozavului balaur ÅŸi-i tăie ÅŸi capul ce-i mai rămăsese. Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, ÅŸi curse, ÅŸi curse, până ce stinse ÅŸi foc ÅŸi tot.
        Acum ce să facă viteazul nostru, ca să nu găsească focul stins, când s-or deÅŸtepta tovarăşii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai întâi ÅŸi scoase limbile din capetele balaurului, le băgă în sân ÅŸi iute, cum putu, se sui într-un copaci înalt, ÅŸi se uită în toate părÅ£ile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă ÅŸi să ceară niÅ£el foc, ca să aţâţe ÅŸi el pe al lor ce se stinsese.
​


Dau Coroana Urgent Va Rog Dun Suflettextul B Cand Ajunse Viteazul Nostru La Palat Imparatul Cu Voie Buna Sedea La Masa Iara Cioropina Sta In Capul Mesei Pe Sapt class=

Răspuns :

Realizează caracterizatea eroului așa cum apare în textele A și B

Voinicul cel viteaz

Voinicul, prin vitejia lui, a scăpat împărăția de balaurul cu șapte capete.

Portretizarea este prin povestirea directă, ca în fragmentul: "viteazului i se făcuse inima cât un purice, dară, îmbărbătându-se, se repezi, şi unde se aruncă, măre, asupra balaurului cu sabia".

Caracterizarea este dată prin faptele vitejești din text, dar și prin vorbe, când spune împaratului: "nu-i adevărat".

Portretul fizic este redat prin "un om verde", în sensul că voinicul era tânăr și sănătos, iar portretul moral este dat prin gesturile lui vitejești.

Atitudinea este a unui om curajos, isteț și cinstit, el nefiind răutăcios în relații cu ceilalți, însă el luptă pentru adevăr și naratorul are o atitidudine bună față de el.

În concluzie, autorul îl descrie pe voinicul cel viteaz ca pe un personaj pozitiv, ce merită să ia de soție pe fata împăratului.

Mult succes!

Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile furnizate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la favorite!


Ze Learnings: Alte intrebari