2
*Cu nasul în carte
după Nina Cassian
Cândva, într-o ţară de
foarte departe,
trăia o domniţă, cu nasul
în carte.
Nimic nu vedea, n-auzea
ce se întâmplă,
citea fără preget cu un
deget la tâmplă.
Că soarele-i o
şi luna ec,
atâta apucase să ştie.
Domnita mândră era ca păunul:
- Mai multe ca mine nu stie niciunull
Şi, nepăsătoare, cu nasul în carte,
de tot ce e-n jur era foarte departe.
2
şi câte un mierloi
zicea:
- Hai cu noi în blända pădure de cetini!
Domnița tăcea,
tâfnoasă şi rea,
şi nu avea niciun prieten.
Venea câte-un miel,
intra în castel,
zicând:
- Hai, domniţă, la stână,
să vezi ciobănaşi,
şi urdă şi cas,
şi cea mai gustoasă smântână!
Treceau anotimpuri cu soare si ploaie,
cu ierburi şi flori, cu ninsori şi pâraie.
Domnița, cu nasul în carte întruna,
uita cum e soarele, roua si luna.
- Mai lasă-mă, zău, cu prostiile tale!
La stână-oi veni când găsi-voi cu cale.
Acuma nu-mi pasă de oameni şi miei.
Ştiu una şi bună: să iau premiu-ntâi!
şi n-avu-ncotro:
uită cum si ce
bogată e viata cea vie.
(Asemeni ciudate făpturi, mi se pare,
în clasă la voi se numesc
re.)